Istoria francizei datează din 1850, când în New South Wales a fost folosit acest tip de contract în domeniu hotelier. În SUA s-a folosit pentru prima dată contractul de franciză în domeniul telecomunicaţiilor, de către Western Union. Tot în această ţară a existat un contract de franciză între fabricanţii de automobile şi dealerii locali.
Istoria recentă a francizei cunoaşte o creştere spectaculoasă începând cu anul 1930. În anul 1950 această industriei explodează odată cu apariţia şi dezvoltarea în 1950 a restaurantelor fast food, dintre care cea mai cunoscută este reţeaua MC Donalds.
Franciza ca instituţie de drept comercial a apărut în Statele Unite ale Americii o dată cu legislaţia antitrust, prin care s-a interzis desfacerea mărfurilor de către producător. Contractul de franciză, ca mod de comercializare a unor produse a devenit, în toate ţările europene, datorită dinamismului şi rentabilităţii sale, o formă de cooperare comercială. Fiind o varietate recentă a contractului de concesiune, constituie o metodă de a face afaceri pe baza colaborării permanente între parteneri.
Prin contract de franciză se înţelege actul juridic comercial în temeiul căruia se organizează şi se desfăşoară un sistem de colaborare cu caracter permanent şi continuu între persoane care au calitatea de comercianţi, sunt independente din punct de vedere financiar şi prin care o persoană, denumită francizor acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.
În funcţie de obiectul lor distingem: contracte de franciză de distribuţie când au ca obiect vânzarea de bunuri; contracte de franciză industrială când au ca obiect producţia de bunuri şi contracte de franciză de servicii când au ca obiect prestarea de servicii.
• Părţile contractului de franciză, subiecţi ai raportului juridic sunt: Francizorul care este un comerciant titular al drepturilor asupra unei mărci înregistrate iar drepturile trebuie să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză şi care conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, asigurând beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate, utilizând în scopul francizei personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea produsului.
• Beneficiarul este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecţionat de francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză, aşa cum este ea definită de către francizor.
Caracterele juridice ale contractului internaţional de franciză sunt următoarele:• Contractul de franciză este un contract comercial deoarece ambele părţi contractante au calitatea de comercianţi iar cauza contractului este una comercială;
• Este un contract sinalagmatic perfect întrucât dă naştere la obligaţii atât în sarcina francizorului cât şi în sarcina beneficiarului;
• Este un contract cu titlu oneros deoarece ambele părţi contractante urmăresc obţinerea unor foloase patrimoniale;
• Este un contract comutativ întrucât obligaţiile asumate de părţi sunt certe şi ca atare părţile cunosc chiar din momentul încheierii contractului existenţa şi întinderea acestor obligaţii;
• Este un contract special întrucât ambele părţi contractante trebuie să îndeplinească anumite condiţii cerute de legea naţională aplicabilă pe teritoriul în care se organizează, se dezvoltă şi îşi desfăşoară activitatea reţeaua de franciză, simplul acord de voinţă al părţilor nu este suficient pentru formarea valabilă a contractului.
• Nu este translativ de proprietate deoarece atât francizorul cât şi beneficiarul, pe toată durata contractului rămân proprietarii fondului de comerţ cu care participă la constituirea francizei.
• Acordă exclusivitate teritorială beneficiarilor cu interdicţia de a acuta clienţi din afara acestui teritoriu sau acordă exclusivitate unui beneficiar principal, combinat cu condiţia de a se încheia contracte de franciză cu terţi din afara acestui teritoriu.
Contractul de franciză pentru a avea calitatea de contract de comerţ internaţional este necesar ca acesta să de distingă de contractele încheiate între participanţii la comerţul intern prin elementul de internaţionalitate, care, alături de comercialitate, îi definesc specificul şi-l delimitează de celelalte contracte reglementate prin normele dreptului comun general. Comercialitatea şi internaţionalitatea ca note de specificitate ale contractului de comerţ internaţional trebuie să existe cumulativ, căci absenţa uneia dintre ele face ca acel contract să se situeze fie în domeniul contractelor civile, fie în domeniul contractelor comerciale supuse incidenţei exclusive a dreptului naţional. Prezenţa elementului de internaţionalitate într-un contract comercial de franciză determină eo ipso scoaterea acelui contract de sub incidenţa exclusivă a sistemului de drept material al forului creându-i vocaţia pentru a suporta incidenţa concomitentă a mai multor sisteme de drept.
Model contract de franciza
